Individualitatea noastră este tot, tot ce avem
Individualitatea noastră este tot, tot ce avem,
Un fir de lumină țesut în pânza timpului,
Un cuvânt nescris pe pagina albă a universului,
Ea e scânteia care aprinde umbrele,
Flacăra care respiră în tăcerea dintre stele.
Alții o ascund sub mantia binelui comun,
Dar ea, individualitatea, e o floare rară,
Înflorind într-un colț de suflet,
Purtând parfumul visului și al dorului.
Binecuvântați sunt cei care o îngrijesc,
Ca pe o pasăre ce-și deschide aripile în zori,
Cei care o călătoresc cu zâmbetul visător,
Trecând prin stații de lumină și umbră,
Pe drumul dulce-amar al ființei.
Stațiile acestea, borne ale călătoriei interioare,
Sunt oglinzi sparte ale timpului,
Unde ecourile tăcerii șoptesc adevăruri de foc,
Privirile întâlnesc cele mai adânci reflexii,
Ale sinelui ce se naște și renaște.
Cuvintele curg în fluxul conștiinței,
Ca un râu fermecat purtând amintiri și dorințe,
Simfonia existenței se întreabă dacă stelele dimineții,
În strălucirea lor efemeră, cunosc căutarea mea,
Și îmi zâmbesc cu compasiunea unui infinit tăcut.
Frumusețea acestui drum, magie melancolică,
Se naște din întâlnirea dintre trecut și viitor,
Un dans al umbrelor și luminii, etern și efemer,
Călăuzit de steaua mea interioară,
Prin stațiile ciudate și minunate ale vieții,
Îmbrățișând fiecare pas cu individualitatea mea,
În toată splendoarea ei unică și misterioasă.